Uneori drumul spre un regim care sugrumă libertăţile nu începe cu bocancii pe asfalt sau cu o svastică în frunte, ci cu oameni care vor sincer „mai bine pentru toți».
Cuvintele lor sună corect: egalitate, echitate, libertate, dreptate. Cine ar putea fi împotrivă? Doar că, pe nesimțite, apare tentația de a „forța binele», de a corecta lumea nu prin convingere, ci prin constrângere.
Așa se întâmplă deformarea. În numele valorilor nobile, se acceptă micile excepții. Apoi excepțiile devin reguli. Se renunţă la dezbatere „pentru că încetinește progresul». Se justifică tăcerea „pentru că ordinea e mai importantă». Până când vocea individului devine un zgomot care deranjează liniștea artificială a unui stat prea sigur de sine.
Nu de acolo pornesc marile catastrofe morale? Din ideea că cineva știe mai bine decât restul ce înseamnă dreptate, iar ceilalți trebuie doar să urmeze. În locul dialogului apare controlul. În locul responsabilității – obediența. lar idealurile care odinioară aprindeau inimi devin afișe pe zidurile unei lumi unde nu mai ai voie să întrebi nimic.
Adevărata provocare este să rămânem vigilenți chiar atunci când suntem convinși că luptăm pentru bine. Libertatea nu se pierde într-o zi; se erodează în pași mici, sub lozinci frumoase. Continuarea acestui drum depinde de noi — de capacitatea de a construi dreptatea fără să sacrificăm libertatea, oricât de tentant ar fi să scurtăm drumul.
Când vorbesc despre drumul spre dictatură şi stat totalitar, mă gândesc şi la lucrurile cele mai grele pe care le-a trăit omenirea: războaie, genociduri, foamete provocată și sărăcie extremă. Toate au pornit, paradoxal, din idei prezentate ca „pentru binele tuturor». Apoi, pas cu pas, frica a devenit limbă oficială. Oamenii au început să tacă, să accepte să fie reduși la tăcere, să închidă gura altora ca să nu devină ei „următorii».
Nu e pesimism ce spun aici, ci o reflecție amară despre cum funcționăm noi, ca specie. Chiar și atunci când vrem binele, ajungem uneori în mijlocul unor tragedii create chiar de oameni. Și totul începe în clipa în care o voce este făcută să tacă.
Acolo se schimbă direcția lumii.
Marina Rusu
